anca negoescu

Multe schimbari de la ultima insemnare.

In ultima vreme am stat sa caut instrumente cu care sa evaluez un site. Si am dat peste:

1. http://www.seochat.com/seo-tools/
   1.   - tool pentru a vedea care sunt cuvintele de care se opresc roboteii google
2.   - tool pentru a afla
3.  - cum aratau site-urile inainte
4.  - tool care analizeaza site-uri si face recomandari tehnice
5. - informatii referitoare la cine are site-ul, cat de ok e, related links, istoric modificari
6.  - un tool asemanator celui de sus
7.  - site cu diverse informatii utile - vizitatori, atentie/zi/luna, rank, numar de pagini vizitate etc.
8.  - cam dubios, da merita vazut si ce zic ei
9.  - majoritatea instrumentelor cunoscute puse pe o singura pagina. mai dificil sa iti dai seama unde trebuie sa bagi site-ul si unde iti da rezultatele, dar util pana la urma.
10.  care mie personal nu mi-a folosit ca nu l-am prea inteles, da poate fi util
11. - nu prea mai are nevoie de prezentare...
12. - nu poate fi folosit decat daca ai o cheie SOAP, care nu se mai da

desi nu e strict legat de subiect, m-am mai jucat si cu http://www.google.com/trends.

Daca mai sunt si altele care:
- sunt free
- fac altceva decat fac cele de mai sus
- sunt interesante

sunt foarte curioasa sa le evaluez si eu.

Eu m-am distrat teribil utilizand cele de mai sus, so enjoy.

Later Edit:

1. Google Insights  - care cu siguranta este un instrument foarte folositor cand faci campanii de adwords. Via: Georgia G.

De cateva luni incoace am avut norocul sa intalnesc oameni care merg mult la teatru, deci am mers si eu mai mult la teatru.

Ultimele doua piese la care am fost au fost amuzante si dureroase in acelasi timp.

Ambele personaje principale din Regina Mama  si Mamouret  m-au facut sa Simt, lucrul care mi se pare cel mai important la un act de cultura.

Cred ca ma identific cu ele. Nu stiu cum o sa fiu la senecute. Nici daca o sa ajung pana acolo, cu toate ca glumesc ca vreau sa ajung la 100 de ani. Si ma gandesc cu groaza ca mi-ar placea sa ma uit la mine de acum, peste 50 de ani, si sa ma bucur de fiecare alegere pe care am facut-o. Si e foarte dificil.

Cred ca smecheria ca sa te poti suporta de-a lungul timpului este sa iei toate deciziile gandindu-te ca va trebui sa iti raspunzi peste ceva vreme la "da de ce ai/n-ai facut asta?". Pot sa iti lipseasca multe variabile la momentul luarii unei decizii.  Daca bagi o intrebare in plus in proces nu poate fi decat bine. Ramane de vazut ce faci cu ce e deja facut.

De asemenea, am redescoperit in seara asta filosofia intrebarii: pana la urma nu conteaza raspunsul, pentru ca cu cat formulezi mai bine intrebarea, cu atat se schimba datele situatiei si evoluezi catre alte si alte intrebari. 

De pe la inceputul anului am schimbat metroul pe masina.

Primele trei zile am fost terorizata. Ma tot asteptam sa se arunce oameni in fata masinii, sa intre alte masini in masina mea, sa apara din neant un politist care sa ma traga pe dreapta si sa imi spuna ca am facut ceva aiurea si eu sa nu imi fi dat seama... pe scurt, ma asteptam la ce-i mai rau.

Mare mi-a fost mirarea cand am intalnit soferi/soferite care mi-au facut loc cand am vrut sa trec, cand am vazit ca pana la birou fac o ora si nu doua ore jumate cum imi imaginam, ca in trafic e la fel ca in real life, si daca esti cu bun simt de cele mai multe ori primesti bun simt.

Deci daca ai carnetul de ceva vreme si te gandesti cu groaza ca nu o sa te descurci niciodata, ca ceilalti soferi sunt niste bestii oribile care vor sa iti faca rau, iti zic eu ca nu-i asa.

Si ca sa ma leg de postul anterior, cred ca ideea asta cu "in trafic e groaznic"  am prins-o din doua surse: oamenii din jur care se uita la stiri cu accidente si blocaje si stirile pe care nu le-am putut evita.

Acum ma amuz cand ma gandesc, dar este putin de speriat, ca perceptia noastra referitoare la normalitate se modifica incetul cu incetul, iar pentru experientele noi, neavand pe ce sa ne bazam, luam de buna imaginea pe care ne-o ofera media. Si n-ar fi rau, daca ar putea sa se ocupe de toate aspectele unei experiente (exemplul concret - condusul), numa' ca normalitatea nu se vinde, si tot ce iese pe sticla sunt lucrurile anormale. Si uite asa ne trezim ca apar tari in care la scoala te INVATA ca homosexualitatea e ok (tot din stiri s-a prins si informatia asta de mine). 

Televizorul si calculatorul sunt rele = Truism.

Cum zice si dictionarul, este vorba despre o chestie evidenta. Ca si cum ai spune ca ziua este lumina si noaptea este intuneric.

Partea proasta este ca am acceptat  asta si mergem inainte stiind. La fel ca si la tutun, ne bagam capul in nisip ( sau creierul intr-o supa gelatinoasa groasa in care nu mai functioneaza corect) si ignoram situatia.

Ma trezesc deseori cu idei in cap pe care le sustin fara sa fiu de acord cu ele. Le sustin pentru ca asa am prins de la tv ca este normal si nu am avut puterea sa le trec prin filtrul personal. Ma simt uneori intr-un somn adanc asemanator unui cosmar, in care imi dau seama ca nu este bine ce se intampla dar nu pot sa ma trezesc si sa fac ceea ce trebuie.

Cred ca niste exercitii de constienta si de fericire nu ar strica. De ce leg constienta de fericire? Pai pentru ca avand bagate in cap toate prostiile de la TV, incepi sa crezi ca fericirea este sa ai TV LCD, boxe nu stiu de care, pantaloni de la X si ochelari de la Y. Sa nu uitam de ultimele gadget-uri care ar trebui si ele sa te faca cel mai fericit. Problema e ca te duci, iei si ramai asteptand sa vina o farama de bucurie macar. Si iti dai seama ca ai dat o groaza de bani si nu se intampla nimic. Si mai cauti. Si tot cauti.

Pana la urma excercitiile de constienta te fac sa iti dai seama de ce te face fericit. Te fac sa iti dai seama daca TREBUIE sa faci ceva sau daca pur si simplu este un impuls primit din mediu.

Dar ca sa nu mai lungesc:
Ex. nr. 1: Sa faci intotdeauna ceva. Pentru tine, pentru ceilalti, pentru casa, pentru comunitate. Daca faci o lista cu ce trebuie facut si ce vrei sa faci, iti dai seama ca nici nu ai destul timp.

Ex. nr. 2: cand nu mai ai ce face pentru tine si pentru ale tale, gandeste-te la ceilalti. Nu trebuie sa fie lucruri extraordinare. Pot sa fie lucruri mici, dar cu efect.

Ex. nr. 3: Intreaba-te tot timpul "Imi foloseste?". La un film, la o emisiune, la o reclama. Raman tare surprinsa de fiecare data cand imi dau seama ce mult pierd timpul.

Ex. nr. 4: Intreaba-te intotdeauna "Asa este?".

Sunt chestii pe care le putem face si pe care le ignoram ca ne e lene. Mi-ar placea sa mai descopar exercitii de constienta si sa le si fac, la fel ca pe exercitiile fizice.

Imi place atunci cand pot sa dau o mana de ajutor.

In prezent, Biserica la care ma duc de fiecare data cand pot, este in constructie, cu planuri mari de ajutorare a oamenilor comunitatii. Asta-i de fapt motivul pentru care imi place asa de mult: ca pe langa ce inveti tu personal, poti sa iti faci simtita prezenta pe lume fiind de folos. Fie ca este vorba de facut curat inainte de slujba, de dat cu lac pe lambriuri sau de adus lucruri pentru oamenii mai putin favorizati de soarta, te simti util.

Avem chiar si site: http://sfantuldaniilsihastrul.ro/

Unul din planurile despre care vorbeam mai sus este realizarea unui centru de meditatii pentru copiii ai caror parinti nu au posibilitatea sa le ofere asa ceva. Spatiul exista, mai este doar de lacuit si de aranjat, si au inceput nevoile cu chestii triviale, dar atat de greu de obtinut.

Aici intervine ce se poate face.

Daca ti-ai schimbat de curand placa de baza cu una mai noua, ai ceva memorii in plus, ai un monitor cu care nu stii ce sa faci, mousi, tastaturi, calculatoare intregi mai lente decat ai putea tu suporta, da-le o utilizare. Copiii cu siguranta ca se vor bucura de ele.

Rugamintea mea este sa fie folosibile. Atat. In rest... orice e bine primit.

Puteti sa ma trageti pe mine de maneca si ne descurcam noi sa va scapam de ele folos!

Ce ziceti, va bagati?

PS. Orice alt tip de "sponsorizare" e foarte util: scaune de calculator, birouri pe care nu le mai folositi, boxe, imprimante, topuri de hartie, CD writere, DVD writere, CD-uri sau orice va trece prin cap.

Astazi in metrou mi-am dat seama ca ne purtam cu cartile pe care le citim la fel ca si cu oamenii pe care ii cunoastem.

Ultima carte pe care am citit-o, primele 60 de pagini nu stiam cum este, daca imi place, daca ma reprezinta, astfel ca am tinut-o departe de privirile celorlalti si am privit-o cu suspiciune. Dupa ce am petrecut ceva timp cu ea si mi-am dat seama ca nu e chiar asa de rea, am inceput sa ma apropii, sa gasesc similitudini cu modul meu de gandire, sa imi placa, astfel ca i-am acordat mai multa incredere. Pana la sfarsit, am ajuns sa imi para rau ca se termina, sa o recomand cu caldura si celorlalti si sa imi doresc sa mai citesc carti asemanatoare.

Acum gandindu-ma, de fapt ne purtam cu autorii la fel ca si cu prietenii, pentru ca dupa ce ne dam seama ca sunt ok le acordam mai mult timp, mai mult interes, si, la fel ca si oamenii, dupa un esec nu ne retragem total, mai incercam, macar o carte, poate a fost o scapare.

Asa'i?

Campanie mare pe TV cu "Fiecare deseu la locul sau". Se vrea ca hartia sa fie pusa la hartie, plasticul sa fie pus la plastic, metalul la metal si tot asa. Multi, multi bani pentru chestia asta.

Fac curat. Se strang multe hartii, multe pungi, multe altele. Le pun pe pungi, hartii si altele.

Ajung cu ele in fata blocului si imi dau seama ca sunt un robotel cu intentii bune, pentru ca nu am unde sa le pun. Pana la urma am hotarat ca am sa printez patru foi A4 cu Hartie, Plastic, Metale si Altele, am sa pandesc momentul cand sunt pubelele goale si am sa le dau nume.

S-a cheltuit o tona cu un spot la TV ca sa se vada ca fac chestii pentru viitoarele alegeri europene. S-ar fi putut face mai intai pe mult mai putini bani cate un print pe care sa il puna domnii de la Rebu pe pubele. Si cate un afis pe care sa il puna la fiecare bloc din arondismentul lor cu "de ce e bine sa sortam deseurile". Si la metrou, in parcuri si pe unde se mai poate sa apara "seturi de cosuri" pe care sa scrie MARE "Hartie, Plastic, Metale, Altele". Si sa apara studii de caz cu orase in care se intampla chestia asta. Si sa ne arate ca asa este civilizat, ca suntem un popor civilizat si ca ar trebui sa ne comportam ca atare. Dar nu s-a facut asa.

Avem doua optiuni:

1. Sa ne lamentam ca "ia uite domnule, ce prostie de campanie au facut astia de la Ministerul mediului, si spotul ala complet stupid pentru o idee asa de buna ca sortarea materialelor", sa ne plangem ca "la ce bun, daca eu fac si ii mobilizez pe toti sa faca si sistemul nu merge, tot nu se va intampla nimic"
2. Sa ne apucam si incet incet, sa facem mai intai noi, sa dam exemplu celorlalti, sa ii facem si pe ei sa faca, sa creem un obicei din a strange deseurile pe sortimente si la doua luni dupa ce exista trei pubele doar cu Hartie, Plastic si Metale sa facem plangere la Rebu ca vin si le iau haotic.
   

Multi romanii au vocatie de victime. Stau si asteapta. "Pai la ce bun sa fac eu, daca alalaltul nu isi face treaba?" pare sa fie moto national.

Incepe sa apara timid si o patura de oameni in tara asta care fac ce trebuie si schimba, incet incet, lucrurile. Daca fiecare si-ar face treaba lui bine si nu ar mai astepta si de la ceilalti acelasi lucru, cred ca ne-am surprinde singuri sa vedem ca se poate. Ca puterea exemplului functioneaza, exista.

Trebuie doar incercat.

Imi place mult bicicleta mea si ma bucur oridecate ori pot de plimbarile prin Bucuresti.
Si pentru ca am luat o bicicleta buna de la ei, le fac si publicitate.
Ca sa nu spuneti ca nu v-am spus, pun si ceva info suplimentare:

"Pe toata durata zilei de 23.09 vom avea la magazin (care e la cativa metri distanta) reduceri foarte faine: 15% la biciclete, 30% la haine si 20% la accesorii - rucsaci, genti, portofele, curele s.a."


Despre Raidextrem este vorba, firma unor prieteni care au intotdeauna cate o idee interesanta de facut. Acum s-au gandit la un eveniment.



Mai jos, mai multe informatii:

Raid extrem in cartier bucurestean

 

Bucuresti, 19 septembrie

 

TRIAL BIKE-ul este un sport specific orasului. Un trialist sare cu o bicicleta speciala pe garduri, pe borduri si pe o multime de alte obstacole. Cu rabdare, tehnica multa si talent. Concursul RAIDEXTREM TRIAL OPEN de duminica, 23 septembrie (in Piata Unirii, in spatele fostului Tribunal Mare) va aduce laolalta cei mai buni rideri de TRIAL BIKE, muzica buna, oficialitati si public numeros. Pana in prezent s-au inscris 20 de concurenti si lista inca e deschisa celor care doresc sa-si dovedeasca maiestria in a sta pe bicicleta.

 

Am intrebat un practicant al TRIAL-ului cum ar descrie acest sport: „Trialul consta in trecerea unor obstacole foarte dificile cu ajutorul bicicletei. Iti trebuie multa concentrare, antrenament si maiestrie. Un traseu de TRIAL este format, de regula, din bobine, paleti industriali, cauciucuri, stupi de albine, barne de lemn sau butoaie. Noi trebuie sa trecem peste acestea, pe bicicleta, fara a ne sprijini cu mana sau piciorul de altceva in afara de pedale sau de ghidon. Orice sustinere sau atingere duce la depunctare sau la eliminarea noastra din traseu.”

 

Noi, RAIDEXTREM, impreuna cu EXTREME RIDERS (importator MAGURA si MARZOCCHI GROUP) si ANIMAL ROMANIA vom acorda 7 premii, in valoare de 2.500 RON: 3 premii pentru sectiunea ELITE, 3 pentru sectiunea HOBBY si unul la tombola. Se va acorda suplimentar un premiu pentru BEST TRICK.

 

Imaginea RAIDEXTREM si a concursului este rezultatul muncii echipei de la Baritchi Advertising, iar B24 FUN ne face cunoscuti la peste 100.000 de bucuresteni.

 

Alaturi de noi si-au anuntat prezenta la eveniment: Adrian Inimaroiu, Primarul Sectorului 4, Liliana Ghervasuc, Director General al Loteriei Romane, Florin Rotaru, Director al Bibliotecii Metropolitane Bucuresti si Liviu Dan, Director Autoritatea Nationala pentru Tineret. De asemenea, reprezentanti ai Primariei Capitalei si ai altor institutii de stat vor fi prezente la eveniment.

 

RAIDEXTREM TRIAL OPEN are loc in cadrul FESTIVALULUI DINTRE BLOCURI si este produs in parteneriat cu Centrul de Tineret al Bibliotecii Metropolitane Bucuresti, Autoritatea Nationala pentru Tineret si Primaria Municipiului Bucuresti – ARCUB.

 

 

RAIDEXTREM este povestea spusa celor care vor sa traiasca altfel. Un loc in care pasionatii de sporturi extreme pot gasi mai mult decat un vanzator si marfa lui, in care oamenii se intalnesc, schimba impresii, invata tehnici noi, tips and tricks si se pregatesc pentru raidurile de weekend.

La RAIDEXTREM raidurile nu se sfarsesc niciodata.

La sfarsitul anului trecut, cand am remarcat pentru prima oara semnele de pe treptele de la metrou, m-am bucurat. M-am gandit ca e primul pas catre civilizatie. Dupa noua luni, dupa anunturi puse la vedere, inca se pare ca nu este nici un semn ca s-a inteles despre ce este vorba.

Folosesc des metroul pentru ca este un instrument foarte util. Si cum starea mea de spirit este influentata de oamenii din jur, cand vad nepasare pentru munca altuia si rautate, ma intristez maxim.

Urcand cu scarile rulante de la una din statii, stateam si ma uitam la oameni. Stateam, pentru ca toti oamenii din fata mea se pusesera frumos pe doua randuri si asteptau sa ajunga sus.

Mi-a venit sa imi pun intrebarea: oare vede cineva semnele de pe trepte? Daca da, inteleg oare ca doi pasi inseamna ca stai, iar un pas inseamna ca nu? Daca nu le vad, oare stiu sa citeasca? Si daca da, ce semnifica pentru toti oamenii de pe stanga "Rugam stationati pe dreapta?" O intrebare cam lunga, intr-adevar, dar a fost o calatorie lunga din moment ce nu ma puteam misca din loc si a trebuit sa ma duca scarile sus.

Mi-a venit si o alta intrebare, mai importanta decat cele de mai sus: oare oamenii de pe stanga s-au oprit pentru ca era cineva in fata lor care nu s-a dat sau stau pe stanga doar din nepasare/nesimtire?

Aici vine propunerea mea. Am hotarat ca de fiecare data cand e posibil, adica de fiecare data cand sunt doar cativa oameni pe stanga, sa vin din spate, sa le spun ca vreau sa trec si ca mi-ar placea sa se dea pe partea dreapta ca sa imi pot continua drumul. Pana acum reactiile au fost decente. Toti s-au dat, oarecum jenati ca a trebuit sa le spuna cineva, ca nu si-au dat singuri seama. Deci se poate.

Cred ca daca toti am face la fel, in mai putin de trei luni 85% din bucuresteni ar sta pe partea dreapta cand urca sau coboara si prin asta am fi putin mai aproape de normalitate.

Mi se pare uneori ca suntem o natie de oameni adormiti in fata televizorului, care incercam sa inchidem cat mai mult ochii in fata realitatii ca cine stie, poate doare. Mi-ar placea sa pot, prin ceea ce fac, sa trezesc macar oamenii pe care ii intalnesc in cale.

Sunt atatea lucruri mici, posibil de facut, care ar face atata diferenta...

Voi incerca, de fiecare data cand mai sesizez cate unul, sa il arat.

M-am intors recent dintr-o excursie de 9 zile prin imprejurimile Romaniei si ma simt bine sa fiu din nou acasa.

Peste tot am vazut lucruri care noua ne lipsesc. Peste tot m-am simtit bine si m-am bucurat ca descopar noi si noi lucruri.

Una peste alta, recomand o vizita prelungita la Praga. Noi am avut patru zile si a fost doar un preview la cat ar trebui sa fie.

Mi-au placut cladirile, mi-au placut cafenelele si mancarea, mi-au placut bisericile si povestile. Plimbarea pe Vltava cu vaporasul trebuie neeaparat facuta. Sf. Vitius trebuie neeaparat vizitat, chiar daca coada pare a fi ca la urcatul pe Turnul Eiffel - merge repede si merita. Daca ajungeti pe acolo de Craciun, sa nu va mirati daca vi se povesteste foarte natural ca pestele pe care il mancati a fost tinut cateva zile in cada, sa se joace copii cu el, si pe urma omorat fara niciun regret de aceeiasi copii, pentru ca asa este traditia. Sf. Loreta este alta biserica plina de povesti, unde puteti vedea un obiect de cult catolic (monstranta) cu aproximativ 8400 de diamante, pe langa multe alte dovezi ale maretiei timpurilor trecute.

Preturile sunt mai mici sau asemanatoare cu cele de la noi, exista posibilitatea sa dati si de oameni care vorbesc engleza si peste tot pe strazi se gasesc mici amintiri cu Praga. Tot acolo recomand insa si atentia la restul primit si intrebatul la casele de schimb - atentia la scrisurile mici nu functioneaza.

Viena este surprinzatoare prin perfectiunea detaliilor. Totul este bine pus la punct, totul functioneaza. La Budapesta am avut un ghid putin cam depresiv si mi-a dat o viziune destul de sumbra asupra orasului. Brno e frumos, Bratislava este frumoasa, iar ce am reusit sa vad mi-a deschis doar apetitul pentru mai mult.

M-am bucurat sa ma plimb si m-am bucurat sa ma si intorc.

De fapt, ce as fi vrut cu acest post era sa aflu cum vi se pare Romania din perspectiva plimbarilor pe care le-ati facut prin lume.

Ziceam zilele astea ca imi plac romanii ca sunt descurcareti si inteligenti. Probabil ca nu am mentionat, pentru ca era de la sine inteles, ca sunt si  smecheri.

Ieri ne-am amuzat terbil de ultima gaselnita: telefonul-phishing, adica phisherii care au curajul sa iti dea telefon si sa iti ceara datele.

Pe scurt, ca sa se inteleaga mai usor ce inseamna phishing, aduceti-va putin aminte de mesajele de genul:

• "ai castigat marele premiu la loteria din Antartica, da-ne tu datele contului si iti trimitem noi banii"
• "esti mostenitorul unei fabuloase averi, transmite-ne te rugam datele sa iti transferam banii"
• "draga utilizatorule, suntem banca x, ne actualizam serverele si avem nevoie din nou de datele tale. Transmite-le folosind formularul asta, te rugam."

In principiu am aflat la prezentare tinuta de colegii mei de la Antispam la Cerf ca dintr-un milion de oameni care primesc un astfel de mail, raspund si dau datele in jur de patru. Functie de cat de multi bani in cont, merita sau nu efortul.

Tehnicile de inginerie sociala folosite sunt foarte interesante, si la baza primului mesaj facut decent (adica avand o rata de raspuns mai mare) sta cu siguranta si un om specializat in psihologia comunicarii, sau in tehnici de manipulare.

Am citit despre phishing-ul prin mesaje sms si am hotarat ca trebuie sa scriu si despre cei care te suna sa iti ia datele.

Modalitatea de lucru este simpla:

- se folosesc tot de o autoritate (numele unui operator de telefonie)

- folosesc tot reteta clasica, ai castigat ceva

- cer datele complete, de la nume, cod numeric personal, banca la care sa iti fie transferati banii, contul si  alte date prin care sa se poata identifica la banca drept  cel ale caror date le-au obtinut.

- cel mai probabil iau ce se poate lua.

Greselile pe care le fac sunt destul de vizibile, astfel ca nu este atat de dificil sa ne protejam:
 - din fericire cei care suna nu au un vocabular specific si nici nu se tin foarte bine in momentul in care sunt luati la intrebari
- numarul de telefon de pe care sunt date telefoanele nu este specific (gen 444 444 sau 222 222 cu prefixul operatorului)
- tehnicile folosite sunt puerile
- modul de abordare este sensibil badaranesc

Deci atentie!

La comunitate ma refer in titlu. Si asta pentru ca mergand la un eveniment care ar trebui sa fie al uneia dintre cele mai unite comunitati de IT (sau cel putin asa ar parea din afara), constat ca si ei sunt tot romani.

Romanii imi plac. Sunt inventivi, descurcareti, inteligenti si de ce nu, frumosi. Au, pe langa toate astea, un orgoliu iesit din comun si un sentiment al proprietatii excedentar. De-asta, cred, in momentul in care vine vorba de apartenenta la o comunitate (Linux, OS, chiar si religioasa sau etnica), toti se arunca in declaratii de adeziune vesnica si pur devotament. Pentru ca apartenenta la o comunitate ii apara, le da incredere si ii face sa se simta speciali.

Si cum toate lucrurile frumoase necesita si sacrificii, vine din cand in cand si momentul rasplatei. Adica momentul in care trebuie sa faci si ceva pentru grupul la care te-ai afiliat, fie ca e sa strangi bani pentru fondul bisericii, fie ca trebuie sa petreci trei ore in fata calculatorului sa iti ajuti semenul sa scape de bug-urile din programul pe care si tu il folosesti. Iar aici... apar complicatiile. Exista categoria care merge pe burta, nu zice nimic dar nici nu face nimic si ramane in comunitate, de forma, pana uneori chiar in momentul disparitiei sale. Mai exista categoria care tipa la ceilalti ca nu fac nimic. Si mai sunt si unii care fac ceva, nu foarte mult, doar ca sa dea un motiv pentru dorinta de putere. (asta bineinteles in afara de cei cativa care muncesc ca sa mentina comunitatea in viata).

Pe scurt, ca sa lasam filosofia, concluzia pe care am tras-o este ca cea mai des pusa intrebare in mintea romanilor este "mie ce-mi iese", iar parerea despre oamenii care muncesc mai mult decat le presupune job description-ul este ca sunt prosti.

Una peste alta, ma bucur teribil dupa acest sfarsit de saptamana la e-liberatica de faptul ca am intalnit oameni-legenda (Monty Widenius, Zak Greant sau Brian Behlendorf), cam am avut ocazia sa imi fac prieteni si sa vad multi oameni inteligenti adunati la un loc si nu in ultimul rand ca am vazut atatea stiluri de prezentari incat o sa incerc la fiecare prezentare urmatoare sa imi shimb stilul, pentru ca se poate.

Si desi a trecut ceva vreme, sper sa povestesc in curand cate putin si despre Cerf, ca a fost frumos. Am gasit chiar si un post despre standul BitDefender aici.

Sambata seara, dupa o sesiune obositoare de shoping, ne intoarcem acasa cu metroul. Pentru ca am schimbat magistralele, a trebuit sa asteptam vro 10 minute in statie la Victoriei.

La 2 minute dupa ce ma asez, ma uit lung la un afis pentru 300, pe care il vazusem cu cateva zile inainte. Ma gandesc: "urat au promovat filmul asta! Daca stiam cum arata posterul, nici gand sa ma duc la el!". Mai stau doua minute, ma mai uit putin, si imi dau seama ce era neinregula cu el! Erau puse invers cele doua parti din care era facut. Arata la fel ca posterul normal, numai ca taiat in jumatate si pus invers unul peste altul.

Romania este o tara amuzanta. Cum sa nu te amuzi cand vezi ca munca unor oameni (cei care promoveaza filmul, cei care au produs posterul, cei care au verificat sa nu fie nici o problema cu el si asa mai departe) este distrusa intr-o secunda de un baiat "binedispus" al firmei care lipeste posterele prin oras! Pai sa nu razi?

Sper macar cei care participa anul asta la Olimpiadele Comunicarii sa aiba zile mai bune (si eventual in timpul liber sa mai iasa sa verifice campaniile in derulare). Tuta are in fiecare zi un alt minifilmulet pregatit, asa ca daca vreti sa va binedispuneti putin, plimbati-va pe  site-ul celor de la Olimpiadele Comunicarii.

In rest, toate bune.

Cred ca o cititul are doua mari roluri:

• sa iti creeze in creier o mazga de informatii din care din cand in cand sa mai iasa cate o idee
  


• sa te faca sa descoperi singur, cu creierul tau, chestii evidente.

Ultima carte pe care am terminat-o de curand este "Fericirea ca obligatie", de Francois Brune. Merita citita. Desi zice lucruri evidente, m-a facut sa ma mir de un lucru: ziceam mai demult de fericirea pe care o simt cand reusesc sa nu mai gandesc. Se intampla rar, pentru ca e dificil sa opresti suvoiul de sunete.

Dar fericirea asta, la fel ca cea pe care o simti cand iti dai seama ca e o zi superba de primavara, sau cand mirosi un pom in floare, sau cand mangai un catel comunitar, e o fericire vinovata. Pentru ca suntem invatati ca numai avand ce au si ceilalti trebuie sa ne bucuram. Iar ce zice domnul Brune, prin toate exemplele de reclame din anii '80 pe care nu le voi vedea niciodata, este exact asta. Suntem conditionati sa ne bucuram numai cand ajungem sa atingem standardele pe care domni si domnisoare din agentii de publicitate (si nu numai)  ne zic ca trebuie sa le atingem. Si asta e rau.

M-am dus cu gandul, cand am realizat asta, la moda workoolismului, care inca mai functioneaza in Romania, si care zice ca daca muncesti multe ore inseamna ca esti implinit. De asemenea, la curentul care spune acum ca daca ai timp liber pentru a-ti rezolva treburile personale si iti faci si treaba inseamna ca esti fericit.

Partea interesanta este ca, chiar daca ne dam seama ca avem sentimentele manipulate, nu ne putem impotrivi conformismului si chiar devenim promotori ai curentului daca se apasa pe butoanele care trebuie.

Dar cum in general dureaza putin momentul de luciditate cand iti dai seama de lucruri urate din viata, inchei aici.

Mi-am luat bicicleta. Cea mai frumoasa si buna.
Cel mai tare imi place ca Bogdan este cel mai pasionat de biciclete om pe care l-am vazut, ca mi-a povestit despre ea si despre ingrijirea ei cel putin douazeci si cinci de minute (si mai ales ca am inteles cat de cat la ce se referea) si ca o pot folosi cu incredere pe  drumurile atat de groaznice ale Bucurestiului.

De asemenea, am fost saptamana la unul din cele mai frumoase spectacole de muzica romaneasca de multa vreme incoace. Aveti mai jos link catre cele trei melodii ale lor de pe youtube, filmate de un spectator cu telefonul, cel mai probabil.
http://youtube.com/results?search_query=trei+parale&search=Search

Daca va intrebati, Trupa Trei Parale sunt patru oameni pasionati de adunat muzica de pe la sat, cum se facea pe vremuri. Imi place ca Florin, colegul meu din "Si Da SI Nu" povesteste inaintea fiecarei melodii de unde a gasit-o, cum au facut rost de instrumentele cu care canta, ce povesti au oameni pe care i-au intalnit in drumurile lor si ma face sa simt ca am facut si eu o mica parte din drum cu ei.

Si pentru ca nu pot sa nu ma disculp putin ca am stat atata timp fara sa scriu, la ultimul curs de managementul agentiilor de publicitate ne-a povestit Cristina care sunt cele sase etape ale rezolvarii unui task complicat sau de mari dimensiuni, de care am ras cu vina:

1. Negarea - nu, nici nu ma gandesc la chestia asta, n-am chef si gata
2. Vina - mah, trist, n-am facut chestia aia, o sa vina clientul/seful/prietenul-a sa ma traga de urechi, ce urat din partea mea...
3. Panica - aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!
4. Te apuci de munca
   
5. Incepi sa te simti mai bine, cand termini
6. Te bucuri ca ai terminat si iti iei o ciocolata

Sunt putin inflorite, normal, pentru ca trebuia sa imi pun filtrul personal sa lucreze, dar asa este! Partea cu vina este cea mai groaznica. Nici nu e asa de greu sa te apuci de munca si de cele mai multe ori, daca imparti o chestie mare in multe chestii micute nu mai e asa de negru totul, insa e asa de greu sa te apuci...

Partea proasta este ca in momentul in care am terminat o chestie care ma rodea, ma simt putin usurata ca am scapat insa inca mai am un pic de sentiment de vina ca n-ar fi trebuit sa ajung acolo...

PS. Trei Parale au si blog, acum am vazut!

Imi aduc aminte cu drag de anii in care pe 6 decembrie, de Mos Nicolae, ningea de puteam merge a doua zi cu sania si nu se mai facea scoala.
Acum ma bucur de cei cativa fulgi razleti care cad in ziua de Craciun si ma gandesc cu groaza ca o sa ajungem sa nu-i mai avem nici pe astia.

Trei lucruri interesante am aflat in ultimul timp:

1. Despre ancorele motivationale
2. Despre cele trei feluri in care poate reactiona un om in diferite situatii
3. Despre cum se face ca lucrurile evidente le vezi numai in momentul in care esti pregatit sa le vezi

3. Adica e bine ca atunci cand ai posibilitatea sa inveti o chestie noua, sa o faci. Pentru ca nu stii cand ai nevoie de ea. Punctul 3 se mai refera si la faptul ca oricat de multe ai stii, nu prind cu adevarat viata decat in momentul in care esti pus in situatia de a le folosi.

2. La un curs am aflat o chestie pe care o intuiam: oamenii au trei stari in care comunica. Parinte, adult sau copil. Functie de cum vezi ca se comporta omul din fata ta in momentul in care comunici cu el, e bine sa iti adaptezi discursul la: Etic, in cazul parintilor, Logic, in cazul adultilor, sau Sentimental in cazul copiilor.
M-a bucurat mica mea descoperire, pentru ca am fost in situatia in care explicam foarte logic si rational unui om o situatie si nu se intampla nimic. Acum inteleg si de ce!
Deci de fiecare data cand comunici cu cineva, mai bine vezi inainte in ce stare e si daca e mai jucaus nu incerca nici in ruptul capului sa ii explici ca nu este etic sau logic ce face, ca mai bine vorbesti cu peretii.
A, si exista o stare dominanta, putandu-ne folosi in diverse situatii de oricare dintre cele trei.

1. Si daca tot vorbim de comunicare, motivarea e tot p-acolo. La un alt curs, cu doamna Cristina Andone, am aflat de ancorele motivationale. Iarasi mi s-a parut o descoperire extraordinara, pentru ca mi-am dat seama ca nu mai trebuie inventata roata. Si la fel ca Dragosh, am inceput sa ma uit in jur sa vad cine este motivat mai mult de libertate, sau de functii, sau de latura etica a muncii pe care o depune. Partea frumoasa e ca, daca te chinui putin, chiar reusesti sa iti dai seama!

Si pentru cei carora le este lene sa citeasca si sa caute mai multe info, am facut mai jos un foarte scurt rezumat:

1. Competenta tehico-functionala. Adica cei motivati sa stie cat mai multe despre task-ul pe care il au, cei care gasesc de cele mai multe ori modalitatile cele mai bune de a face lucrurile pentru ca se intereseaza cum au facut altii si afla totul despre ce trebuie sa faca. Cea mai buna modalitate de a-i motiva: recunoasterea meritelor lor, admirarea modalitatii in care reusesc ei sa rezolve problemele in cel mai eficient mod. De mentionat ca banii in plus sau promovarea sunt utile, dar niciodata nu o sa ii multumeasca la fel de mult ca recunoasterea inteligentei lor sclipitoare.

2. Competenta manageriala: oameni motivati de cresterea in ierarhie, adica de imagine si de functii. Stiu cate putin din fiecare, sunt spumosi si buni comunicatori, placuti si descurcareti. Interesul este cel care ii face sa straluceasca in diferite situatii. Reactioneaza foarte bine la stress si in situatii de incertitudine.

3. Autonomie si Independenta: cei motivati de libertatea la locul de munca. De cele mai multe ori stiu foarte bine ce fac, cauza din care isi si permit sa faca lucrurile cand vor ei. Cel mai bine sunt motivati in momentul in care sunt intrebati doar de rezultate, nu si de modalitatea sau momentul obtinerii lor. E inutil sa spun ca daca sunt pusi sa respecte un program fix sunt distrusi.

4.Securitate si stabilitate: sunt cei carora le este necesar controlul asupra vietii lor, foarte loiali, foarte sentimentali. Le trebuie intotdeauna siguranta zilei de maine. Sunt cei care acumuleaza folclorul organizatiei, foarte utili pentru ca dau viata istoriei Cel mai bine se simte cand este "omul lunii" sau cand primeste cate un bonus, pentru ca ii da incredere ca este un om fara de care nu se poate.

5. Creativitatea antreprenoriala: cei care creaza business-uri, le dezvolta, le cresc si cauta mereu alte si alte idei. Cel mai bine este motivat cand este lasat sa creeze. Cel mai usor este demotivat daca il obligi sa mearga pe cai batatorite.

6. Dedicarea catre o cauza: sunt cei motivati de faptul ca ei muncesc pentru o cauza nobila. Cele mai potrivite job-uri pentru ei sunt cele in care fac bine omenirii, pot pune in aplicare proiecte sociale, se implica in ajutorarea semenilor. Sunt oamenii care creaza echipa in jurul lor datorita entuziasmului si pentru care este foarte important fair play-ul.

7. Ancora Pure Challange: cei motivati de task-uri care par imposibil de realizat. Cea mai buna modalitate de a-i motiva este sa fie in continuu pusi in situatia de a demonstra ca sunt in stare sa biruiasca si cele mai dificile situatii.

8. Ancora Lifestyle: oamenii care muncesc ca sa traiasca nu traiesc ca sa munceasca. Cei care au viata personala, care fac exact treaba pe care le-ai dat-o si nimic mai mult si care isi doresc mai mult ceva timp liber decat o prima pentru implicare in munca. Sunt foarte sensibili la interesul fata de viata lor, astfel ca ceva timp petrecut discutand despre ce s-a intamplat cu gradinita fiicei sau cu problemele de spate ale mamei sunt foarte apreciate.

Si gata despre ancorele motivationale. Ca de obicei, mi-ar placea sa imi fac timp la un moment dat sa imi fac o lista cu lucrurile importante pentru mine la job si sa ma duc cu ea la seful meu, dar cel mai probabil o sa las treaba asta pe mai tarziu, deci n-o s-o fac.

Hai Craciun Fericit si La Multi Ani!

Prima oara cand am simtit iarna nu a fost pe trei noiembrie, cand a nins, ci acum cateva zile cand ieseam din Aerofina si era cerul rosu si aerul atat de proaspat incat m-a izbit. Mi s-a facut instant dor de munte. Si cum credeam ca am sa imi petrec week-endul prelungit de 1 decembrie haladuind prin tara, m-am linistit putin.

Bineinteles ca, pentru ca intotdeauna intervine ceva, am ramas acasa si m-am uitat la televizor douazeci de minute intregi in toata ziua, m-am plimbat ca tot omul prin magazine, am mancat si am dormit. Totusi, am si ceva bucurii pe ziua de azi: in 20 de min de TV am reusit sa ii vad cantand pe copiii Cristinei Manoliu, niste ingerasi in alb cu voci superbe, am mancat cea mai buna varza calita cu mamaliga de ceva timp incoace, am dormit aproape doua ore si m-am relaxat ca intr-o zi pe care in mod normal ar fi trebuit sa o petrec la serviciu.

Mai am si alte motive de bucurie. Cristi Agatie, de la Xtrem PC s-a apucat de blogging si fara sa isi dea seama mi-a dat inceputul prezentarii de la Sibiu de pe 6. In postul lui de 1 decembrie scrie despre un hacker roman, Victor Faur, care a fost atat de inteligent incat sa reuseasca sa sparga serverele Nasa dar si indeajuns de neinspirat incat sa fie prins (sursa aici). Ma gandesc cu groaza ca omul asta, Victor Faur, exista posibilitatea sa fi facut atatea eforturi cu speranta ascunsa de a fi descoperit (si nu de politie). Iar acum trage ponoasele. Ce-si face omul cu mana lui...

A, si am descoperit site-ul lui Alexandru Andries, care-mi place teribil. http://alexandries.free.fr/ Partea mea preferata este cea de Interactiv, in care chiar mi se pare ca imi este apropiat, ca vorbesc cu cineva. Dupa parerea mea chiar nu ii lipseste nimic (poate un blog, daca ar fi sa fiu putin fanatica).

Mi-am luat doua zile libere in mijlocul saptamanii, ca sa fac nimic. Trebuia sa fac foarte multe, dar cum am stat pur si simplu si m-am relaxat, nu-mi pare rau deloc.

Citesc acum o carte despre viata lui Cezane si ma induioseaza teribil cum a facut Dreptul, fiind pasionat de pictura, doar sa ii faca pe plac tatalui lui. Si cum tatal lui, desi isi dorea un fiu bancher sau avocat, l-a trimis pana la urma la Paris sa isi indeplineasca visul.

In paralel, ma apucai si de "Blog marketing" - Jeremy Wright, care desi promitatoare, mi se pare ca putea da mai multe. Ma intreba azi cineva de ce o mai citesc daca mi se pare ca nu imi aduce nimic nou sau interesant. Mi-am dat seama atunci ca este de ajuns un cuvant sau o idee care sa imi deschida capul dintr-o carte de 500 de pagini pentru a fi meritat efortul.

Tot asa ma gandesc si la prezentarile sau cursurile la care merg. In plus, pe langa idei mai gasesc din cand in cand oameni de la care ma inspir, niste valori inestimabile intr-o lume in care 95% este respiratie.

Cred uneori ca oamenii nu aleg calea cea mai usoara pentru ca este atat de evident ca merge si vor sa complice putin.

DO UT DES, adica da ca sa ti se dea.

Ce-i mai simplu decat asta?

Da toate informatiile si resursele necesare ca sa ti se intoarca ce ai nevoie. Da dragoste ca sa primesti dragoste. Da atentie ca sa primesti atentie. Fii generos sa primesti generozitate.

Chiar daca in multe cazuri raspunsul nu este imediat sau nu vine de unde ai dat, ma surprinde de fiecare data sa observ ca "dupa fapta si rasplata". Mi s-a intamplat de foarte multe ori sa fac bine fara sa astept un bine in schimb si sa mi se intoarca insutit de te miri unde.

Nu vreau sa incep cu "Fiti buni", "Faceti ceea ce este bine" si alte truisme de genul asta, dar daca tot a inceput postul Craciunului... merita incercat :D.

In alta ordine de idei, vad la Georgia foarte multe poze si imi place. Cand mai gasesc ceva ce sa-mi placa am sa impart cu voi.

Ma gandeam zilele astea ca nu imi mai am timp sa imi fie dor. Si avand un moment de liniste, mi-am adus aminte ca mi-e dor de....

• pescarusi, vara, seara la mare cand plec de la plaja
• o coborare frumoasa de pe munte, cu vai si orase vazute de sus
• cititul la tara, in iarba sau in copaci, pe fundal de oratanii si tipete de copii
• cautatul de pietre pretioase in pietrisul adus pentru cine stie ce
• Choux a la creme facut de mama. Si crema de zahar ars. Si lapte de pasare. Si placinta cu branza, dulce sau sarata
  
• Sarit coarda in spatele blocului

De ce n-om mai avea timp de lucruri d-astea?